Atunci cand Dl. Laurentiu
Neagu si-a prezentat cartea „Secaturile” la Oradea, la sfarsitul prezentarii
s-au auzit multe voci din public ce exprimau ingrijorare, panica, neincredere
si in special cereri de clementa. Cel de-al doilea volum al domniei sale,
scris, daca am retinut eu bine, in urma succesului imens al primei carti si la
indemnul celor din jur si al cititorilor, oferea o imagine sumbra a prezentului
Romaniei si nici o speranta de mai bine in viitor, concluzia fiind ca destinul
Romaniei nu mai poate fi contemplat decat privind inapoi, mâinele intunecat
refuzându-se privirii. „Şi cum, nu-i daţi României nici o şansă?” era
intrebarea care s-a auzit si care, oricum, exprima perplexitatea generală.
Răspunsul era o sentinţa pe cât de nemiloasă, pe atât de strălucit argumentată
in cartea mai sus menţionată.
Am aflat după o vreme că dl.
Neagu intenţionează să scrie o continuare a emoţionantei epopei personale şi
naţionale. Nu-mi amintesc deloc dacă răzbătea din cele aflate de mine scopul celei
de-a treia cărţi şi totuşi ideea unei tentative taumaturgice plutea undeva în
eter. Am putut constata, de curând, că intuisem bine. Concluzia? În primul
rând, faptul cunoscut de oricine, că a stabili un diagnostic corect este cheia
oricărei terapii şi îmi era foarte clar că diagnosticul pus României în Secăturile 2 era
cât se poate de corect; mai era vorba apoi şi despre personalitatea şi spiritul
lui Laurenţiu Neagu, eminamente luminoase şi pozitive, dinamice, creative şi
combative. Un astfel de om nu se resemnează, nu se complace şi în special nu se
detaşează de soarta naţiunii lui, oricât de umbrită ar fi ea de propriile
păcate. Şi mai există un aspect important legat de destinul naţiei, un aspect
care cu siguranţă are o mare, hotărâtoare greutate atunci când ne referim la
motorul acţiunilor domniei sale. Mă refer aici la convingerea lui (şi cu
siguranţă nu numai a lui, există, cred, un puternic curent de opinie naţională
în sensul acesta) că România este victima unei conspiraţii mondiale extrem de
abil condusă ...(sin.) ce vizează înlăturarea prin orice mijloace a etnicilor
sau, în fine, a locuitorilor acestui spaţiu geografic, în scopul ocupării lui
de către alte etnii. Ei bine, să stai deoparte, să alegi neutralitatea şi
pasivitatea în astfel de condiţii, atunci când natura şi educaţia te-au
înzestrat cu arme de luptă – intelectuale, evident – ar fi la fel de criminal
ca o fraternizare cu duşmanul. Şi pentru că orice duşman autentic are o parte
exterioară, vizibilă şi una interioară, adânc ascunsă în fiinţa victimei, în
sinele celui persecutat, sau vizat, dl. Neagu se lansează într-un atac
devastator, în termeni de război, împotriva părţii inamice pe care o consideră
ca având potenţial maxim de distrugere: duşmanul dinăuntru. Este imposibil să
te aperi de ceva ce nu ştii că există; este imposibil să lupţi eficient
împotriva unui adversar invizibil. Tocmai de aceea, demersul constă în primul
rând în demascarea tuturor viruşilor sufleteşti şi a mecanismelor secrete care
ne subminează sănătatea, modul de gândire, stările emoţionale, într-un cuvânt,
sistemul de apărare. Mai mult, ne arată pas cu pas în ce fel şi de ce modul de
gândire al marii majorităţi a oamenilor este greşit, modul în care se
raportează la realitate este deviant sau chiar aberant şi care sunt abordările
corecte ale acestor aspecte. „Lecţie de fericire” este mai mult decât o lecţie
de fericire, deşi, în treacăt fie spus, autorul afirmă că fericirea este scopul
suprem al vieţii. Privesc acest lucru oarecum ca pe o tactică pedagogică. Se învaţă mai mult din cartea
dumnealui, pentru că a trăi corect din toate punctele de vedere, moral,
spiritual, etic, depăşeşte imperativul fericirii personale, ori lucrarea d-lui
Neagu confirmă implicit, printre altele, afirmaţia marelui Eliade, potrivit
căreia „nu există decât fericirea pe care o poţi da altuia”.
…Citând afirmaţia
autorului, „cartea propune metode de vindecare a bolilor psihosomatice, care
reprezintă 75 % din totalul bolilor cunoscute, dar şi unele boli organice,
metode de ridicare a coeficientului de inteligenţă, posibilitatea de a ajunge
la iluminare prin tehnici uşor de aplicat de orice
persoană, indiferent de gradul de pregătire.” Un segment important al cărţii este dedicat
mecanismelor trăirilor emoţionale, care, pentru a fi înţelese, autorul recurge
la explicaţii ştiinţifice, cum ar fi anatomia creierului şi modul de
funcţionare a diferitelor lui părţi, un alt capitol face legătura dintre
sănătate şi nutriţie, cu referiri la experienţe sau chiar experimente personale
şi soluţii extreme de eficiente în ce priveşte modul ideal de a asigura
necesarul de calorii organismului, în aşa fel încât acest gen de alimentaţie să
constituie o garanţie a sănătăţii şi longevităţii individului. Chiar la
începutul carţii se insistă mult pe importanţa covârşitoare a unei atitudini
mentale pozitive, din nou cu exemple din viaţa autorului şi a unor persoane
intâlnite de el de-a lungul anilor. Poate că e cazul să amintesc, în special
pentru cei care nu au avut prilejul încă să se întâlnească cu scrierile lui
Laurenţiu Neagu, faptul că orice călătorie în universul lui livresc este şi una
de plăcere, nu doar în scop informativ. Informaţia
este, într-adevăr, bogată şi extrem de instructivă,… dar nici pe departe
singurul element atractiv. Dl. Neagu ştie să scrie. Scrie din suflet, cu patos
şi convingere seducătoare, reuşind mereu să creeze fascinaţia care de obicei ne
ţine lipiţi de un roman captivant.
Şi am ajuns şi la punctual culminant al cărţii, dezvăluit după jumătatea
cărţii. “Dianetica îi poate salva pe români” se numeşte capitolul în care dl.
Neagu dezvăluie soluţia propusă pentru vindecarea unei boli ce pare fără leac.
Dianetica este o terapie cvasi-necunoscută în România, care în occident se
bucură de o reputaţie şi o popularitate demult stabilite. Nu cred că are rost
să reiau în această prezentare
definiţia, descrierea şi metodele prin care această terapie transformă un om
supus bolilor, stresului şi necazurilor vieţii într-un individ sănătos,
echilibrat, elevat spiritual şi intelectual. Toate acestea sunt explicate în
amănunt în carte. Pot, totusi, să precizez că, dacă dintre toate terapiile existente
în lume la ora actuală Laurenţiu Neagu a ales-o tocmai pe aceasta ca leac al
bolii naţiunii, motivul este, în mod clar, nu doar eficienţa metodei, ci, şi
acest lucru este de o importanţă capitală, faptul că dianetica poate fi
practicată de oricine: teoretic cel puţin, oricine poate deveni terapeut şi,
evident, oricine poate fi pacient. Riscurile, ni se spune, sunt inexistente. E
vorba aici de un tratament ne-medicamentos, oarecum asemănător şedinţelor la
psiholog, în urma căruia singurul lucru rău care se poate întâmpla este să nu
se întâmple nimic. Lucrul bun care se poate întâmpla este anihilarea cauzelor,
a rădăcinilor tuturor factorilor care duc la boli fizice şi psihice. Daca ne
gândim putin la aspectul concret al acestei idei, la punerea ei in practică şi
la generalizarea ei pe tot cuprinsul României, rezultatul ar fi, neîndoielnic,
o renaştere spirituală a acestui popor, întrucât metoda nu numai că vindecă,
dar şi sporeşte capacităţile intelectuale ale pacienţilor.
Voi spune doar atât despre metoda dianeticii – că potrivit acestei teorii,
destinul nostru nu este scris în stele, ci în celulele creierului nostru.
Dianetica numeşte aceste inscripţii “engrame” şi rolul ei este să le şteargă,
pentru că ele poartă doar informaţie negativă, înregistrată începând cu
perioada prenatală şi având puterea de a ne influenţa devastator fiinţa. Orice
traumă înregistrată la nivel inconştient ori subconştient devine o engramă care
atrage cu putere malefică şi fără ştirea noastră formarea altora. Purtăm în
noi, fără să ştim, mesaje secrete, ca nişte tatuaje inscripţionate pe fiecare
celulă. Un alfabet al răului, ce ne duce spre suferinţă, venind dinspre durere.
Nu în stele, ci în carnea şi sângele nostru. Curăţindu-ne de acest rău, ne
purificăm sufletul, iar cerul existenţei noastre îşi va reordona stelele,
pentru a fi aidoma norocului pe care ni-l construim.
No comments:
Post a Comment