Wednesday, May 21, 2014

Povestiri subacvatice 3. Secretele adancurilor

        Imi permit foarte rar sa vizitez cavernele din parcul national Ras Mohamed. Locurile acestea minunate sunt atat de usor de distrus. Ma feresc de ceilalti ghizi, le ocolesc in briefingurile mele, le ascund. Dar Dragos e un scafandru cu atat de mult bun simt si un privitor atat de pasionat, in plus e un romanas de-al meu de-acasa, asa ca o pornim intr-o buna dimineata la caverne si stiu ca din caldurica iernii lui de-acasa, la ele se gandeste mereu. Trei factori fizici ai mediului marin joaca un rol preponderent in compozitia comunitatilor acvatice: lumina, hidrodinamismul si sedimentarea. Asa se face ca partea superioara a pietrelor difera net de partea lor interioara si ca vietuitorii primului metru acvatic sunt atat de diferiti de cei intalniti in adancime. In aceasta parte a peninsulei Sinai se intalnesc pesteri si tunele recifale, martori ai epocii glaciale in care nivelul marii era inferior, lasand curs liber eroziunii recifelor imerse. Hula marina lovea mereu reciful la un nivel care acum se situeaza intre 10 si 40m. II spun capitanului codul cavernelor "Le chien est sous la chaise", inteles doar de noi. Sarim si astept ca ceilalti ghizi sa se departeze, le urez in masca calatorie sprancenata si-i fac semn lui Dragos sa ma urmeze in contracurent. Acu i-acu Dragosel, baiete! La 12m intram sub o arcada si soarele se ascunde brusc. II fac semn lui Dragos sa-si plieze picioarele asa incat labile sa urce in sus si sa foloseasca mainile ca propulsare. II indic tine-te de aici, si de aici. Nisipul cavernei e netulburat ca in somnul zilei dintai. Priviti de aproape, peretii prind viata, gasim greu locuri de sprijin. Ici si colo se deschid pete sidefii de dendrofile si tubastree, sunt cordelute de alge rosii si filamente mov ale algelor calcar. La capatul a cativa metri toate algele dispar, roca este acoperita cu organisme animale. Copiii penumbrei, nevertebrati ce nu suporta sedimentul, sunt agatati de peretii vertcali si de surplombe. Cateva specii sunt urticante. Ma opresc de-aproape in fata fragilelor ramificatii ale Stylasterei, roza ca o inghetata de zmeura. Auzim un zgomot dulce, tic-tac-ul repetat al crustaceelor. Caut o langusta, dar nu reusesc sa dau de urma antenelor lor. Panulirus versicolor, unde esti? Parribacus antarcticus, unde esti? Aha, uite macar crevetii, purtatorii de armura, ii cunosc pe toti: Stenopus, Lysmata, Saron, Rhynchocinetes, Periclimenes..., ii vede si Dragos. Ochiii lor reflecta lumina, ii vedem mai intai ca pe niste beculete si apoi zarim animalul in intregime. Un banc des de pesti hachette (Pempheris vanicolensis) se tin imobili in nuante caramizii. Ia uite-l si pe unul caruia-i place sa inoate cu fundul in sus, pestele scorpion Dendrochirus. In timpul noptii, in cavernele acestea isi cauta adapost pestii chirurgi, balistii, si pestii papagal. Acestia din urma secreta un cocon de mucus, se invelesc in el, impiedicand astfel raspindirea mirosului lor ce ar atrage pradatorii. Intram vertical in ultima camera. Ochii lui Dragos sunt lipiti de masca de placere si interes. Planseul cavernei se afunda intr-o tromba de nisip, parca ar aspira-o un aspirator nevazut. In dreapta si stanga se deschid sifoane, dar ii fac semn lui Dragos ca nu le vom urma, doar ne uitam in ele. Un peste meru imens ne priveste nemiscat de langa plafon. Are dinti albi ascutiti ca niste ace si ciudat, o pata inchisa la culoare pe partea stanga ca un mare semn de mama. E un proscris saracul, imi zic, din cauza acestei pete, un singuratic. Cand iesim la suprafata Dragos, plin de voie buna ca intotdeauna, are aerul de a fi dat nas in nas cu un dinozaur.








No comments:

Post a Comment