Imi
permit foarte rar sa vizitez cavernele din parcul national Ras Mohamed.
Locurile acestea minunate sunt atat de usor de distrus. Ma feresc de ceilalti
ghizi, le ocolesc in briefingurile mele, le ascund. Dar Dragos e un scafandru
cu atat de mult bun simt si un privitor atat de pasionat, in plus e un romanas
de-al meu de-acasa, asa ca o pornim intr-o buna dimineata la caverne si stiu ca
din caldurica iernii lui de-acasa, la ele se gandeste mereu. Trei factori
fizici ai mediului marin joaca un rol preponderent in compozitia comunitatilor
acvatice: lumina, hidrodinamismul si sedimentarea. Asa se face ca partea
superioara a pietrelor difera net de partea lor interioara si ca vietuitorii
primului metru acvatic sunt atat de diferiti de cei intalniti in adancime. In
aceasta parte a peninsulei Sinai se intalnesc pesteri si tunele recifale,
martori ai epocii glaciale in care nivelul marii era inferior, lasand curs
liber eroziunii recifelor imerse. Hula marina lovea mereu reciful la un nivel
care acum se situeaza intre 10 si 40m. II spun capitanului codul cavernelor
"Le chien est sous la chaise", inteles doar de noi. Sarim si astept
ca ceilalti ghizi sa se departeze, le urez in masca calatorie sprancenata si-i
fac semn lui Dragos sa ma urmeze in contracurent. Acu i-acu Dragosel, baiete!
La 12m intram sub o arcada si soarele se ascunde brusc. II fac semn lui Dragos
sa-si plieze picioarele asa incat labile sa urce in sus si sa foloseasca
mainile ca propulsare. II indic tine-te de aici, si de aici. Nisipul cavernei e
netulburat ca in somnul zilei dintai. Priviti de aproape, peretii prind viata,
gasim greu locuri de sprijin. Ici si colo se deschid pete sidefii de dendrofile
si tubastree, sunt cordelute de alge rosii si filamente mov ale algelor calcar.
La capatul a cativa metri toate algele dispar, roca este acoperita cu organisme
animale. Copiii penumbrei, nevertebrati ce nu suporta sedimentul, sunt agatati
de peretii vertcali si de surplombe. Cateva specii sunt urticante. Ma opresc
de-aproape in fata fragilelor ramificatii ale Stylasterei, roza ca o inghetata
de zmeura. Auzim un zgomot dulce, tic-tac-ul repetat al crustaceelor. Caut o
langusta, dar nu reusesc sa dau de urma antenelor lor. Panulirus versicolor, unde esti? Parribacus antarcticus, unde esti? Aha, uite macar crevetii,
purtatorii de armura, ii cunosc pe toti: Stenopus, Lysmata, Saron,
Rhynchocinetes, Periclimenes..., ii vede si Dragos. Ochiii lor reflecta lumina,
ii vedem mai intai ca pe niste beculete si apoi zarim animalul in intregime. Un
banc des de pesti hachette (Pempheris vanicolensis) se tin imobili in nuante
caramizii. Ia uite-l si pe unul caruia-i place sa inoate cu fundul in sus,
pestele scorpion Dendrochirus. In timpul noptii, in cavernele acestea isi cauta
adapost pestii chirurgi, balistii, si pestii papagal. Acestia din urma secreta
un cocon de mucus, se invelesc in el, impiedicand astfel raspindirea mirosului
lor ce ar atrage pradatorii. Intram vertical in ultima camera. Ochii lui Dragos
sunt lipiti de masca de placere si interes. Planseul cavernei se afunda intr-o
tromba de nisip, parca ar aspira-o un aspirator nevazut. In dreapta si stanga
se deschid sifoane, dar ii fac semn lui Dragos ca nu le vom urma, doar ne uitam
in ele. Un peste meru imens ne priveste nemiscat de langa plafon. Are dinti
albi ascutiti ca niste ace si ciudat, o pata inchisa la culoare pe partea
stanga ca un mare semn de mama. E un proscris saracul, imi zic, din cauza
acestei pete, un singuratic. Cand iesim la suprafata Dragos, plin de voie buna
ca intotdeauna, are aerul de a fi dat nas in nas cu un dinozaur.
No comments:
Post a Comment